Termeni și condiții
1. Informații despre vânzător
Acest site web (zanamaseluta.ro) este deținut și operat de L.N Capitals S.R.L., persoană juridică română, cu următoarele date de identificare:
- Denumire: L.N Capitals S.R.L.
- Sediu social: Str. Eufrosina Popescu nr. 54, București, Sector 3
- Cod Unic de Înregistrare (CUI): 52913153
- Număr de înregistrare la Registrul Comerțului: J2025088094002
- Capital social: 200 lei
- Telefon: +40 770 249 705
- E-mail: suport@zanamaseluta.ro
Denumită în continuare „Vânzătorul”, „Compania” sau „noi”.
2. Definiții
- Client / Utilizator: orice persoană fizică sau juridică care plasează o comandă pe site.
- Produs: conținut digital sub formă de clip video personalizat, oferit gratuit („Prima Magie”) sau contra cost („Povestea Ta cu Zâna”), precum și serviciul de apel video interactiv „Zâna Măseluță: seri de periaj”, vândut în pachete de seri.
- Comandă: solicitarea Clientului de a achiziționa unul sau mai multe Produse.
- Conținut digital: date produse și livrate în formă digitală, aici clipurile video („Prima Magie” și „Povestea Ta cu Zâna”), în sensul O.U.G. nr. 34/2014 și al O.U.G. nr. 141/2021.
- Serviciu digital: serviciul care îi permite Clientului să interacționeze cu date în formă digitală, aici apelurile video interactive „Zâna Măseluță: seri de periaj”, în sensul O.U.G. nr. 141/2021.
- Seară folosită: un apel video care a trecut de primul minut cu Zâna pe ecran și nu a fost returnat. Seara gratuită nu e o seară cumpărată.
3. Obiectul contractului
Vânzătorul oferă servicii de creare și livrare de clipuri video personalizate pentru copii, precum și acces la apeluri video interactive cu personajul Zâna Măseluță, cu scop de divertisment și educație privind igiena dentară. Produsele sunt generate pe baza informațiilor furnizate de Client (numele copilului, gen și alte preferințe selectate în formular) și sunt livrate exclusiv în format digital, prin e-mail și/sau afișare pe site.
4. Prețuri și plată
- Toate prețurile sunt exprimate în lei (RON). Firma nu este înregistrată în scopuri de TVA, deci prețurile afișate sunt finale: la plată nu se adaugă nimic.
- Produsul „Prima Magie” este oferit gratuit.
- Produsul „Povestea Ta cu Zâna” are prețul de 29,00 RON.
- Serviciul „Zâna Măseluță: seri de periaj” se vinde în pachete: 5 (cinci) seri, 49,00 RON, pentru un copil, și 10 (zece) seri, 98,00 RON, pentru doi copii din aceeași familie. O seară înseamnă un apel video. Prima seară este oferită gratuit, o singură dată pentru fiecare adresă de e-mail.
- Prețul unei seri este de 9,80 RON în ambele pachete (prețul pachetului împărțit la numărul de seri). El contează doar la retragerea din contract (punctul 6).
- Serile cumpărate sunt adăugate în contul Clientului și nu expiră. Prețul se achită o singură dată; nu există abonament și nu există reînnoire automată.
- Plata se efectuează online, cu cardul, pe pagina de plată Stripe, atât pentru serile de apel video, cât și pentru „Povestea Ta cu Zâna”. Vânzătorul nu vede și nu stochează datele cardului bancar.
- Vânzătorul este L.N Capitals S.R.L.: contractul se încheie între Client și Vânzător, iar Stripe doar procesează plata. Pagina de plată Stripe îi cere Clientului numele și adresa de facturare, pentru factură.
- După plată, Vânzătorul îi trimite Clientului pe email factura, ca fișier PDF, pe numele și adresa de facturare scrise la plată. Prin plată, Clientul acceptă să primească factura pe email, în format electronic. Factura se transmite și în sistemul RO e-Factura, cum cere legea. Vânzătorul nu este înregistrat în scopuri de TVA, deci factura nu conține TVA.
- Comanda se consideră fermă în momentul confirmării plății.
5. Livrarea produsului
- „Prima Magie” (gratuit): clipul este generat și pus la dispoziție în format digital în cel mai scurt timp posibil după completarea formularului, de regulă în câteva minute. Clientul primește accesul prin e-mail și/sau direct pe site.
- „Povestea Ta cu Zâna” (cu plată): clipul personalizat este livrat prin e-mail, la adresa indicată de Client, în termen de maximum 72 de ore de la confirmarea plății.
- „Zâna Măseluță: seri de periaj” (cu plată): serile cumpărate sunt adăugate în contul Clientului imediat după confirmarea plății. Contul se deschide cu adresa de e-mail a Clientului, printr-un cod trimis pe e-mail, fără parolă. Apelul se deschide în browserul telefonului, fără instalarea unei aplicații. Cere o conexiune securizată și un browser recent. Apelul folosește camera dispozitivului; recunoașterea imaginii se face local, pe dispozitivul Clientului, iar imaginea nu este transmisă către Vânzător. Apelul folosește și microfonul, pentru a observa că cineva a vorbit, nu ce a spus: sunetul este măsurat local, nu este înregistrat și nu este transmis nimănui și nu este stocată de acesta.
- Dacă un apel este oprit în primul minut, seara folosită este returnată în contul Clientului, de cel mult o dată la 20 de ore și de cel mult trei ori în 14 zile; seara gratuită se returnează o singură dată. Aceste limite privesc doar returnarea automată. Dacă un apel nu a mers din cauza noastră, seara se returnează oricum, la cerere, fără limită.
- Termenele de livrare sunt estimative. Eventualele întârzieri din motive tehnice nu constituie neîndeplinirea obligațiilor contractuale, Clientul fiind notificat în acest sens.
- Este responsabilitatea Clientului să furnizeze o adresă de e-mail corectă. Vânzătorul nu răspunde pentru nelivrarea cauzată de date de contact greșite.
6. Dreptul de retragere
6.1. Serile de apel video (serviciu digital)
Serviciul „Zâna Măseluță: seri de periaj” este un serviciu digital. Clientul se poate retrage din contract în 14 zile de la încheierea lui (ziua plății), fără să arate motivul. Termenul se încheie la sfârșitul celei de-a 14-a zile de după ziua plății, ora României.
Înainte de plată, pe pagina noastră, Clientul cere expres să poată folosi serile imediat, bifând caseta: „Vreau să pot folosi serile imediat, înainte să treacă cele 14 zile de retragere. Știu că, dacă mă retrag, plătesc serile deja folosite, iar după ce le folosesc pe toate nu mă mai pot retrage.” Fără bifă, plata nu se deschide. Textul bifat, data și ora se păstrează și se trimit Clientului în emailul de confirmare a plății.
Dacă Clientul se retrage în cele 14 zile:
- dacă nu a folosit nicio seară din plata respectivă, primește înapoi tot prețul;
- dacă a folosit o parte, plătește doar serile folosite, câte 9,80 RON seara (O.U.G. nr. 34/2014, art. 14 alin. (5)), și primește înapoi restul; de exemplu, după 2 seri folosite dintr-un pachet de 5 seri plătit cu 49,00 RON, primește 29,40 RON;
- dacă a folosit toate serile din plata respectivă, serviciul a fost prestat integral, iar dreptul de retragere s-a stins (O.U.G. nr. 34/2014, art. 16 lit. a)).
O seară se socotește folosită după primul minut de apel cu Zâna. Seara gratuită și serile returnate în primul minut nu se socotesc. Când contul are mai multe plăți, serile folosite se socotesc din plata cea mai veche. La retragere, serile rămase din plata respectivă se scot din cont. Pentru o plată făcută fără cererea expresă de mai sus, la retragere se returnează tot prețul, inclusiv pentru serile folosite.
6.2. „Povestea Ta cu Zâna” (conținut digital personalizat)
Clipul „Povestea Ta cu Zâna” este conținut digital făcut după alegerile Clientului. Înainte de plată, pe pagina noastră, Clientul cere expres începerea lucrului la clip și confirmă că știe că își pierde dreptul de retragere odată ce primește clipul, bifând caseta: „Vreau să începeți lucrul la clip acum, înainte să treacă cele 14 zile de retragere. Știu că, după ce primesc clipul pe email, nu mă mai pot retrage.” Fără bifă, plata nu se deschide. Textul bifat, data și ora se păstrează și se trimit Clientului în emailul de confirmare a comenzii.
Până primește clipul pe email, Clientul se poate retrage și primește înapoi tot prețul. După ce clipul a fost livrat, dreptul de retragere se stinge (O.U.G. nr. 34/2014, art. 16 lit. m)). Drepturile privind conformitatea clipului rămân întregi (punctul 6.4).
6.3. Cum se face retragerea
- Pentru serile de apel: în contul Clientului (zanamaseluta.ro/apel/cont), butonul „Retragere din contract aici”. Clientul alege plata, vede declarația și suma pe care o primește înapoi și confirmă cu butonul „Confirmați retragerea”.
- Pentru „Povestea Ta”: butonul „Retragere din contract aici” din emailul de confirmare a comenzii, activ până la livrarea clipului, cu același pas de confirmare. Un link nou de retragere se poate cere oricând pe zanamaseluta.ro/pages/retragere și pleacă pe adresa de email a comenzii.
- Pe fiecare pagină a site-ului, linkul „Retragere din contract aici” din subsol duce la pagina zanamaseluta.ro/pages/retragere, de unde Clientul pornește retragerea pentru oricare dintre produse.
- Clientul primește pe loc, pe ecran și pe email, confirmarea că cererea a ajuns la noi, cu data și ora ei.
- Clientul se poate retrage și printr-o declarație neechivocă trimisă la suport@zanamaseluta.ro sau la sediul Vânzătorului, de exemplu cu formularul de mai jos. Formularul nu este obligatoriu.
- Banii se returnează în cel mult 14 zile de la primirea cererii, prin același mijloc de plată folosit de Client, fără costuri pentru Client.
Formularul de retragere (O.U.G. nr. 34/2014, anexa nr. 1 lit. B), de completat și trimis doar dacă Clientul dorește să se retragă din contract:
Către L.N Capitals S.R.L., Str. Eufrosina Popescu nr. 54, București, Sector 3, e-mail suport@zanamaseluta.ro, telefon +40 770 249 705:
Vă informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la prestarea următoarelor servicii / furnizarea următorului conținut digital: ...
Comandat la data: ...
Numele consumatorului: ...
Adresa consumatorului: ...
Semnătura consumatorului (doar dacă formularul e trimis pe hârtie): ...
Data: ...
6.4. Dacă ceva nu merge
Dacă ceva nu merge (apelul nu pornește, se oprește din vina noastră, clipul are alt nume sau nu se deschide), Clientul ne poate scrie oricând la suport@zanamaseluta.ro. Răspundem în cel mult 2 zile lucrătoare și reparăm: punem seara înapoi în cont sau refacem clipul. Dacă nu putem repara, returnăm banii pentru partea care nu a mers. Asta nu scurtează niciunul dintre drepturile Clientului din lege, inclusiv cele privind conformitatea conținutului și a serviciilor digitale (O.U.G. nr. 141/2021).
7. Obligațiile Clientului
Clientul se obligă să furnizeze informații corecte și să nu folosească serviciul în scopuri ilegale sau care încalcă drepturile terților. Datele introduse în formular trebuie să fie adecvate unui produs destinat copiilor. Apelurile video sunt destinate utilizării de către un copil sub supravegherea unui părinte sau a reprezentantului legal.
8. Proprietate intelectuală
Toate elementele de pe site (personajul Zâna Măseluță, grafică, texte, clipuri, logo) sunt proprietatea L.N Capitals S.R.L. și sunt protejate de legislația privind drepturile de autor. Clientul primește un drept de utilizare personală, necomercială, a clipului achiziționat, respectiv a accesului la apeluri. Contul și linkurile personale de acces nu sunt transferabile. Este interzisă revânzarea, distribuirea comercială sau modificarea clipurilor.
9. Limitarea răspunderii
Produsele au scop de divertisment și educație. Vânzătorul nu garantează rezultate privind comportamentul copilului. Răspunderea Vânzătorului este limitată la valoarea comenzii.
10. Soluționarea litigiilor
Eventualele litigii se soluționează pe cale amiabilă. În caz contrar, Clientul se poate adresa:
- ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor): anpc.ro
- În Uniunea Europeană: lista organismelor de soluționare alternativă a litigiilor e pe portalul Comisiei Europene: consumer-redress.ec.europa.eu. Platforma europeană SOL a fost închisă în iulie 2025.
- Platforma SAL: anpc.ro/sal; cererea se depune pe reclamatiisal.anpc.ro
Contractul este guvernat de legea română. Competente sunt instanțele de la sediul Vânzătorului.
11. Modificarea termenilor
Vânzătorul își rezervă dreptul de a modifica acești termeni. Versiunea aplicabilă este cea publicată pe site la momentul plasării comenzii.
12. Contact
- E-mail: suport@zanamaseluta.ro
- Telefon: +40 770 249 705
- L.N Capitals S.R.L., Str. Eufrosina Popescu nr. 54, București, Sector 3, CUI 52913153, J2025088094002
Ultima actualizare:
